ALUMIL devine prima companie grecească de sisteme arhitecturale din aluminiu care obține certificatul Cradle to Cradle (C2C) – Silver pentru o gamă largă de produse

După investiții semnificative în producția de aluminiu reciclat „verde”, EPD-urile (Declarații de produs privind mediul) pentru sistemele arhitecturale integrate și distincția onorifică „Cea mai sustenabilă companie din Grecia 2022” ca și companie reprezentând modelul de dezvoltare sustenabil, ALUMIL devine acum prima companie grecească de sisteme de ferestre si usi de aluminiu care primește certificatul internațional Cradle to Cradle (C2C) – Silver pentru o gamă largă de produse, validând sustenabilitatea acestora. 

Mai precis, un total de 34 de sisteme – inclusiv pereti cortina, uși batante și glisante și sisteme de ferestre, precum și un sistem de uși armonice – au primit certificarea C2C Certified®. Această acreditare deosebit de importantă este punctul culminant al eforturilor și acțiunilor ALUMIL de a consolida o strategie de afaceri împletită cu valorile sustenabilității și economiei circulare.

Următoarele sisteme ale companiei ALUMIL au primit certificarea C2C:

Sisteme batante: S67 Standard, S67 Advanced, S67 HI, S77 Standard, S77 Advanced, S77 HI, S91, M9660, MD67 Standard, MD67 Advanced, MD67 HI, SD77 Standard, SD77 Advanced, SD77 HI, SD95, SD115, M15000, M9400, M940, S700, M14600, M630, M12500 și S650

Sisteme glisante: S350, S440, S560 și S560 LT

Pereți cortină: M6, M7, M35, M50, și M78

Sisteme de uși armonice: SF85

Ce este certificarea C2C?

Cele mai citite articole

Certificarea C2C reprezintă standardul global pentru produse circulare sigure și durabile create ținând cont de răspunderea ecologică. 

Cele mai importante mărci și cei mai importanți retaileri, designeri și fabricanți din cadrul lanțului valoric global se bazează pe acest standard pentru a se asigura că impactul produselor lor este unul pozitiv atât pentru oameni, cât și pentru planetă. 

Angajamentul companiei față de sustenabilitate este rezultatul unui proces de evaluare amănunțit și complex, ce include materialele și procesele utilizate în procesul de producție, impactul social asupra angajaților și comunității, precum și caracterul reciclabil și circularitatea produsului.

Semnificația certificării C2C pentru ALUMIL

Certificarea C2C oferă companiei ALUMIL noi perspective de participare la proiecte care respectă principiile Construcțiilor durabile și arhitecturii bioclimatice, pentru clădiri „verzi” cu eficiență energetică ridicată. Cu precădere în cazul proiectelor certificate LEED, certificarea produselor noastre asigură un punctaj mai bun, fapt ce duce la o clasificare superioară a clădirii și la sporirea la maximum a valorii acesteia. Practic, certificarea C2C a produselor ALUMIL la nivelul Silver presupune că:

  • Cel puțin 95% dintre elementele chimice care intră în alcătuirea sistemului de aluminiu au fost înregistrate și evaluate.
  • Toate substanțele chimice care intră în alcătuirea pieselor sistemului din aluminiu au fost numărate și denumite în funcție de periculozitatea și de impactul pe care acestea îl pot genera asupra oamenilor și mediului.
  • Nu se utilizează produse secundare cancerigene sau substanțe care pot genera mutații.
  • Toți furnizorii de materiale utilizate în cadrul sistemelor ALUMIL sunt obligați să divulge substanțele chimice care intră în alcătuirea produselor lor, pentru a permite evaluarea acestora.
  • Toate datele au fost validate de un organism de evaluare independent.

Semnificația certificării C2C pentru arhitecți și ingineri

Pe măsură ce importanța designului sustenabil crește, proiectarea și construcția unor clădiri care îndeplinesc cele mai înalte standarde ecologice revine în sarcina arhitecților și inginerilor. 

Certificarea C2C contribuie la atingerea acestui obiectiv, punând la dispoziția arhitecților și inginerilor un set de criterii și orientări care permit selectarea produselor și materialelor ecologice.

Cu un pas mai aproape de „Itaca” Excelenței în construcții

Această certificare deosebit de importantă reprezintă punctul culminant al eforturilor și acțiunilor întreprinse de ALUMIL pentru elaborarea unei strategii de afaceri asociată cu valorile sustenabilității, rezilienței și economiei circulare. 

Mai presus de toate, certificarea C2C aduce compania cu un pas mai aproape de „Itaca” Excelenței în construcții și de viziunea ALUMIL pentru un viitor în care accentul se pune pe oameni și mediu.

Cele mai citite articole

Share your love