Ce se întâmplă dacă mergi cu turbina defectă și de ce să nu faci acest lucru

Deschizi capota și observi o mulțime de piese, cabluri, componente metalice, din materiale compozite și alte aliaje. Printre cele mai importante echipamente auto sunt turbinele, denumite și turbosuflante sau turbocompresoare. Acestea cresc puterea motorului cu până la 40%, deoarece folosesc gazele de evacuare și le transformă în energie suplimentară, pentru ca mașina ta să ruleze mai eficient, mai economicos și mai fiabil.

Sunt motoare ce nu utilizează turbina decât după atingerea unui anumit nivel al turațiilor. Alte mașini au motoare ce folosesc în permanență turbosuflanta, ca pe un reglator de aer și de temperatură în interiorul motorului. Orice tip de automobil conduci, trebuie să ai grijă la stilul de șofat și la verificarea stării tehnice a motorului. Este esențial să nu obturezi admisia aerului și să asiguri funcționarea adecvată a tuturor sistemelor ce formează ciclurile de alimentare, lubrifiere și răcire.

Acordă atenție unor semne precum scăderea puterii motorului, evacuarea abundentă de fum, creșterea consumului de combustibil și de ulei, apariția unor zgomote neobișnuite atunci când apeși pedala de accelerație sau încerci să frânezi. Este foarte probabil ca turbosuflanta să fie stricată, iar orele petrecute în trafic să agraveze problemele, în caz că mergi în continuare cu turbina defectă.

Când apar semne de dereglare a acestor componente, programează imediat o vizită la un service auto specializat. Nu este suficientă o inspecție superficială a motorului. Mașina ta are nevoie de o diagnosticare completă, la un atelier specializat, cu experiență în diferite tipuri de motoare. Un astfel de service dedicat întregii game de turbosuflante este Robnec, cu experiență de peste 25 de ani în localizarea defecțiunilor, înlocuirea pieselor defecte, recondiționarea turbinelor, echilibrare și testare a funcționării lor.

Fie că este vorba despre verificarea unei turbine diesel sau a unei turbosuflante de automobil pe benzină, specialiștii Robnec vor identifica cu precizie natura problemei și vor furniza cea mai bună soluție pentru defecțiunile mașinii respective. Astfel vei beneficia de turbine recondiționate, în condiții de garanție exact ca la turbosuflantele noi, dar la prețuri mult mai avantajoase. Nu-ți asuma riscuri inutile, care să te aducă în situația de a cheltui de două ori mai mulți bani și de a te confrunta cu defecțiuni ireversibile ale automobilului.

Dacă mergi cu mașina în condițiile în care turbina este defectă, expui motorul la un mare risc, pentru că avaria turbosuflantei se agravează și această piesă complexă se poate sparge. Bucățile care ajung în interiorul motorului cauzează defecțiuni majore, chiar distrugerea completă a echipamentelor auto de sub capota mașinii tale.

Lubrifierea defectuoasă reprezintă un real pericol pentru turbină. Chiar dacă ți se pare că nu are legătură cu funcționarea turbosuflantei, dacă folosești ulei de proastă calitate sau nu schimbi la vreme filtrul de ulei, se depun impurități pe paletele turbosuflantei. Rulmenții turbinei sunt afectați de frecare și orice corp străin intră în galeria de evacuare sau de emisie poate bloca complet funcționarea turbinei.

Disciplina este foarte importantă și te scutește de neplăceri, așa că respectă perioadele pentru revizie și notează datele planificate pentru înlocuirea uleiului, a lichidului de răcire, a filtrelor și a celorlalte componente prevăzute în indicațiile pentru întreținerea mașinii.

Articolul Anterior

5 jocuri pentru dezvoltarea îndemânării la copii

Articolul Urmator

Ce este tulburarea de stres posttraumatic?

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *