Chiar dacă ai mai vândut o locuință anterior sau este prima dată când o faci, găsirea unui cumpărător și negocierea unui preț bun este foarte dificilă. Multe persoane fără experiență în vânzarea de case încearcă la început să se descurce pe cont propriu. Însă, în scurt timp, își dau seama că negocierile, comunicarea cu clienții și vizitele la locuință sunt dificil de realizat când ai și alte responsabilități. Pasul firesc pe care-l fac apoi este căutarea unei agenții imobiliare cu care să colaboreze. Dacă și tu încerci să-ți vinzi locuința, probabil te afli în același punct. Totuși, nu te grăbi să contactezi orice agenție. Învață mai întâi cum să o alegi pe cea potrivită.
Caută o agenție care asigură reprezentare imobiliară exclusivă
Reprezentarea imobiliară exclusivă este modalitatea de lucru dintre un agent imobiliar și clientul său, prin care primul se angajează să-l reprezinte pe al doilea reprezinte cu profesionalism și să-i găsească cele mai bune opțiuni. Avantajul acestui tip de reprezentare este că se stabilește printr-un contact între client și agenție. Astfel, agentul se obligă să protejeze interesele clientului ca și când ar fi ale sale. Contractul obligă agenția să:
- fie loială clientului;
- urmeze toate instrucțiunile acestuia;
- asigure confidențialitatea operațiunilor;
- lucreze intens și profesionist pentru a atinge obiectivele;
- răspundă pentru banii și bunurile puse la dispoziția sa de către client;
Ține cont de tipul de servicii
Unele agenții sunt specializate în închiriere, altele în vânzare. Unele au în portofoliu în special spații industriale sau administrative, în timp ce altele se axează pe locuințe Înainte de a alege o agenție, analizează tipul de servicii. Ai șanse mai mari de a vinde casa la un preț bun dacă alegi una care are experiență în vânzarea de locuințe similare casei tale.
Analizează valoarea comisionului
Când vinzi o casă prin agenție, relația este de tip win-win. Agenția caută profitul, ca orice afacere, iar acesta provine din comisionul obținut din vânzare. Practic, o parte din banii obținuți merg către agenție. Valoarea comisionului se stabilește la începutul colaborării, ca procent din vânzare. Chiar dacă ți se pare că pierzi bani din suma totală astfel, de fapt ai de câștigat. Agenția va încerca să vândă casa la un preț cât mai bun, pentru că vrea un comision mare. Astfel, s-ar putea ca amândoi să aveți de câștigat.
Verifică părerile clienților
Cele mai citite articole
Recenziile clienților te ajută să-ți faci o idee despre colaborarea cu o agenție imobiliară. În prezent, este foarte ușor să ai acces la acestea, pentru că există forumuri și grupuri în care se discută despre acest lucru. În plus, orice afacere poate primi un rating pe google. Părerile clienților fac referire la relația cu agenția, la disponibilitatea acesteia de a răspunde rapid cerințelor și întrebărilor, dar și la prețurile de vânzare și intervalul de timp în care s-au dat locuințele.
Analizează experiența
O agenție nou înființată are un portofoliu de clienți mai puțin dezvoltat, dar și mai puțină experiență în vânzare. De aceea, îți recomandăm să te îndrepți spre o agenție cu vechime. Șansele de a vinde casa mai rapid cresc dacă alegi o companie imobiliară care cunoaște bine evoluția pieței și modul în care trebuie să acționeze pe aceasta.
Întâlnește-te cu agenți de la firme diferite
Poate că pe internet serviciile unei agenții par perfecte, dar o întâlnire cu un agent este cel mai bun mod de a te convinge că alegi ce trebuie. Fă o listă cu agențiile care ți se par cele mai atractive și contactează-le în vederea unor întalniri cu agenții. Adresează-le întrebările la care vrei să afli răspunsuri și alege agentul care ți se pare că te-ar putea reprezenta cel mai bine.
Alegerea agenției imobiliare este un pas important în vânzarea locuinței. Ține cont de recomandările noastre și vinde casa la un preț bun.