Închiderea perimetrală a unei locuințe cu ajutorul zidurilor este completată, din considerente de siguranță, de ușile potrivite. Ușile pot fi găsite într-o varietate de modele, iar din acest motiv trebuie să ții cont de câteva criterii speciale atunci când vine vorba despre alegerea acestor produse. Iată care sunt aceste criterii și ce ar trebui să ai în vedere atunci când alegi ușa potrivită.
Masivitatea ușii și rezistența materialelor
Cu cât o ușă este mai masivă, cu atât mai rezistentă va fi aceasta la încercări de intrare frauduloasă sau la impact. Este important ca în cazul în care alegi o ușă foarte grea să ai în vedere și alegerea unor balamale speciale pentru ușile grele, pentru că acestea vor avea cerințe diferite de ușile uzuale.
O ușă grea protejează de intruziune, însă în același timp pune presiune pe tocul ușii. Din acest motiv este nevoie de sisteme potrivite de închidere cu ajutorul cărora să poată fi realizată susținerea ușii.
Sistemul de închidere
O ușă care se închide în mod corect și care are sisteme potrivite care nu permit decât utilizarea unui anumit tip de chei, poate fi o alegere foarte bună în scopul siguranței.
Un sistem de închidere performant presupune limitarea accesului, astfel încât doar proprietarii să poată deschide ușile locuinței.
În același timp ușa trebuie să aibă un butuc de calitate și mânere cu acționare facilă, care să ofere confort în utilizare și un plus de estetică.
Dimensiune și tip de deschidere
Cele mai citite articole
Modul în care se deschide ușa este foarte important în ceea ce privește asigurarea accesului. Este nevoie să vezi dacă ușa ta permite deschiderea spre stânga sau spre dreapta, conform specificațiilor din proiectul tehnic.
Dimensiunile trebuie alese în funcție de golul de ușă și de măsurătorile realizate la nivelul acesteia. În general aceste aspecte pot fi preluate din proiectul tehnic, însă există și situații în care din cauza unor ușoare abateri poate fi nevoie de o măsurare la nivelul terenului.
Gradul de izolare termică
O ușă ajută la izolarea termică a locuințelor și din acest motiv este nevoie de o alegere eficientă. Practic, cu cât materialul din care este realizată ușa este mai gros și mai rezistent, cu atât aceasta se va comporta mai bine din punct de vedere al eficienței energetice. Unele tipuri de uși au menționate în fișele tehnice de produs caracteristicile tehnice, astfel că te poți documenta cu ușurință cu privire la gradul de izolare.
Gradul de etanșeitate
Fiecare ușă poate oferi anumite caracteristici de etanșeitate, începând de la garnituri și terminând cu panouri termoizolante montate în interiorul ușii. Gradul de etanșeitate al ușii este important mai ales în contextul eficienței energetice, deoarece golurile de uși și de ferestre sunt considerate punți termice deosebit de pretențioase.
Din acest motiv este necesară implementarea unor uși de calitate, care respectă toate cerințele în ceea ce privește siguranța și confortul termic.
Dacă vrei ca locuința ta să fie protejată de hoți și de intemperii, dacă ai nevoie de o ușă cu închidere corectă, care să acopere nevoile tale de confort și de siguranță, atunci tot ce trebuie să faci este să te documentezi și să alegi ușile potrivite.
Cere ajutorul specialiștilor și nu uita să acorzi importanță și elementelor de susținere și închidere, precum balamalele, butucul, mânerul sau tocul. În acest fel orice ușă ai alege, vei fi sigur că aceasta se va ridica la nivelul solicitărilor și exigențelor tale.