Aranjarea patului: 10 pași de urmat și sfaturi practice

Aranjarea patului este o practică ce înfrumusețează dormitorului și poate contribui la relaxare. Menținerea ordinii și a spațiului aerisit sunt elemente care ne pot îmbunătăți confortul și starea de spirit. Îți oferim în cele ce urmează zece pași de urmat și sfaturi practice despre cum să aranjezi patul.

Piesele de lenjerie de care ai nevoie

Înainte de a începe să aranjezi patul, asigură-te că ai toate piesele de lenjerie necesare. Acestea sunt o husă de saltea a cărei margini este elastică, un cearceaf cu elastic special pentru pat, un cearceaf tip plic sau întreg destinat pilotei sau păturii, perne de diferite dimensiuni sau de dimensiuni similare, în funcție de preferință. 

Se recomandă să alegi două perne de tip standard, care au 80×80 cm, două dreptunghiulare, de 50×70 cm, și două perne de decor (puișori de pernă), care pot fi utilizate și ca accent. Pe lângă acestea mai sunt necesare huse (fețe) de perne, o pătură sau o plapumă ori o pilotă, cuvertură. 

Pașii de urmat în aranjarea patului

Iată cum trebuie să procedezi pentru a aranja patul în mod profesionist, ca la hotel:

  1. Golește suprafața patului. Înlătură toate piesele de lenjerie de pe el, pentru a putea să le așezi în ordinea corectă.
  2. Calcă lenjeria de pat, pentru a fi cât mai netedă.
  3. Fixează husa cu elastic pentru saltea și netezește-o. 
  4. Așază pe pat cearceaful de interior și prinde-l bine în jurul fiecărui colț al saltelei – în acest sens, este posibil să trebuiască să ridici puțin salteaua.
  5. Așterne la capătul patului cearceaful superior, peste cel inferior, ținând cont ca partea cu tivul mare să fie așezat în zona de sus a patului. Părțile cearceafului superior trebuie să fie de lungimi similare pe fiecare parte a patului.
  6. Învelește plapuma/pilota în cearceaful care este superior. 
  7. Așterne cuvertura deasupra plapumei/pilotei. 
  8. Pliază cearceaful superior sau netezește cuvertura. Poți introduce sub saltea marginile căzute ale acestuia. Cuvertura doar se netezește, nu se pliază.
  9. Pernele mari trebuie înfoiate, ca să își capete forma adecvată și să nu rămână zone turtite ale materialului umpluturii. După aceea, se așază pe pat și li se netezesc marginile.
  10.  Așază pernele decorative. Una dintre acestea trebuie așezată pe verticală, sprijinită de cele mari, în locul unde este capul patului.

Sfaturi practice

Îți prezentăm în continuare câteva sfaturi practice de care este indicat să ții cont.

Pernele 

Pentru a obține aspectul adecvat al modului în care este aranjat patul, este nevoie de două seturi de perne mari și un set de perne mici, care se vor folosi pentru efect.  Și în cazul huselor ai libertatea de la alegere, întrucât pot fi monocrome sau în culori variate. 

Cele mai citite articole

Pernele mari se așază în următoarea ordine: două la capul tăbliei patului, după care celelalte două se sprijină de ele. Acestea din urmă se folosesc pentru dormit. Cele decorative pot avea altă formă, deoarece se folosesc pentru a acorda camerei un efect deosebit. De pildă, poți alege unele de formă tubulară.

Lenjeria de pat

Aceasta cuprinde cearșaful și plapuma sau pilota. Se recomandă să optezi pentru unele realizate din bumbac de calitate înaltă, albe sau în nuanțe pastelate, precum crem ori gri, deoarece se pot asorta cu mai multă ușurință. 

Chiar dacă preferi unele mai colorate, este indicat să rămâi la versiuni deschise la culoare. Înainte de a întinde piesele din lenjeria de pat, este deosebit de important să le calci. În privința plapumei, un model comun care se recomandă este cel realizat din puf de gâscă, deoarece are o greutate redusă și îi permite pielii să respire. 

Cuvertura

Modelul cuverturii trebuie să fie același cu al huselor pernelor. Această regulă este stabilită pentru a oferi patului un aspect unitar și armonios. Este posibil să utilizezi una sau două tipuri de cuverturi. 

Dacă optezi pentru a doua variantă, una dintre ele trebuie să fie mai groasă și de dimensiuni mai mari. Aceasta se întinde pe tot patul. Cealaltă este important să fie mai subțire. Se recomandă să alegi un model într-o nuanță deschisă și neutră. 

Urmează pașii și sfaturile practice din cadrul acestui articol, pentru a aranja mereu patul într-un mod exemplar și a beneficia de confort sporit!

Cele mai citite articole

Share your love