Călătorești pentru prima dată cu avionul? Descoperă câteva sfaturi pentru a-ți face experiența mult mai plăcută!

Fără doar și poate, chiar și persoanele temătoare de zbor au fost nevoite, la un moment dat, să se urce într-un avion. Însă, multe dintre persoane sunt mai temătoare de procesul de achiziție, comparare, check-in și security de la aeroportul Henri Coandă, cel mai adesea cauzat de faptul că informații există, însă sunt contradictorii sau pasagerii nu găsesc explicat pe înțelesul lor întregul proces.

Dacă va fi prima ta experiență cu avionul, atunci ai o mulțime de întrebări și ți-ar fi de mare, mare folos să ai pe cineva căruia să îi ceri informațiile de care ai nevoie, fără a te simți stânjenit. Din acest motiv, articolul de față te va ajuta să constați că întregul proces este mai simplu decât pare. 

Să o luăm cu începutul:

Rezervarea biletelor de avion

Ai două posibilități – biletele la o companie aeriană clasică sau la una low cost. Iar în ceea ce privește zborul poți opta între zborurile directe și cele cu escală (pentru distanțe mai mari). Astfel, zborul începe odată cu rezervarea biletelor de avion, care poate fi făcută direct pe site-ul companiei aeriene sau pe site-ul unei agenții online (cum este și Skyscanner). Dacă ți-e teamă că nu te vei descurca, în ajutorul tău sar și agențiile de turism, care vor căuta cele mai bune oferte, la un preț extrem de accesibil. 

Pregătirea pentru zbor

Dacă ești o persoană temătoare, cel mai bine ar fi să te întărești moral. E normal ca prima călătorie cu avionul să fie înfricoșătoare, însă gândește-te că oamenii călătoresc de zeci de ani cu acest mijloc de transport, iar accidentele sunt rare. Conform statisticilor oficiale, ești în mai mare siguranță în avion decât atunci atunci când mergi pe stradă.

Apoi trebuie să te ocupi de bagaje. Astfel, asigură-te că bagajul pe care l-ai selectat (de mână sau de cală) corespunde greutății și dimensiunilor indicate în rezervare. De asemenea, nu include obiecte ascuțite, inflamabile, explozibile sau care pot prezenta pericol pentru siguranța zborului. În ceea ce privește lichidele, acestea trebuie transportate în recipiente individuale de maximum 100 ml fiecare.

Nu în ultimul rând, nu uita să te asiguri că documentele sunt valabile. Principalul document de care ai nevoie pentru călătoria cu avionul este unul – pașaportul (sau cartea de identitate UE pentru călătorii în UE). Asigură-te că acesta este valabil pentru perioada călătoriei și nu uita să-l iei cu tine la aeroport.

Înainte de a ajunge la aeroport

Când ai foarte multe bagaje, cea mai bună opțiune este să mergi cu mașina personală la aeroport. Confortabil, sigur și mult mai eficient, acest tip de transport te scutește să aștepți minute bune până când găsești taxi sau vine trenul nou înființat de la Gara de Nord la Aeroportul Henri Coandă.

Cele mai citite articole

Dacă te gândești unde îți lași mașina în siguranță, nu trebuie să îți faci probleme! Ai opțiunea de a o lăsa în incinta Aeroportului Otopeni, la costul de 100 de lei pe zi, sau la o parcare în Otopeni privată, cu un cost de pornire de la doar 30 de lei/zi. 

Mai mult, aceste tipuri de parcări sunt supravegheate, deci ai siguranța că mașina ta nu va păți nimic pe perioada sejurului. În plus, opțiunea de parcare Otopeni la o firmă privată este cea mai bună, dat fiind că ei se vor ocupa inclusiv de transferul tău către aeroport, cu familia sau bagaje; iar la sosire, mașina personală te va aștepta în zona terminalului.

În general se recomandă să vii la aeroport cu 1 oră și 30 minute înainte de zbor. Dar dacă este primul zbor sau zbor în perioadele suprasolicitate (Crăciun, Paște etc.) îti recomandăm să ajungi cu cel puțin 2 ore înainte de zbor.

Odată ajuns la aeroport, ce trebuie să faci?!

Așa cum menționam anterior este important să vii cu mai mult timp înainte la aeroport, pentru a te acomoda și a-ți găsi poarta de îmbarcare. Practic, poarta este o sală de aeroport unde sunt direcționați pasagerii pentru a aștepta îmbarcarea la o anumită cursă. 

De asemenea, toate aeroporturile au monitoare informative, astfel încât să găsești rapid și ușor cursa, după itinerariu și numărul de zbor. Fiecare zbor are un număr unic (nu confunda cu numărul rezervării) care consta din prefixul din 2 litere al companiei aeriene și o serie de cifre. Acest număr apare, obligatoriu, și în rezervarea ta (sau în email-ul de confirmare). 

Apoi trebuie să faci check-in-ul, dacă nu l-ai făcut deja online. După ce intri în aeroport și te uiți pe tabela de plecări, vezi  la ce countere (ghișee) se face check-inul (înregistrarea) pasagerilor pentru zborul pe care urmează să te urci, alături de bagaj. Arăți cartea de identitate sau pașaportul, pui bagajul pe bandă, care este cântărit, apoi se emite o etichetă pentru a atesta predarea lui. La final, ești îndrumat către poarta de îmbarcare.

După ce ai făcut toate aceste lucruri trebuie să treci de controlul de securitate. Când îți vine rândul așezi în tava din plastic toate obiectele metalice pe care le ai prin buzunare, la gât, la încheieturi, etc.: ceasuri, monede, eventual portofelul, cureaua de la pantaloni, lănțișoare, brățări, etc. Dacă ai laptop sau tabletă în geantă trebuie să le scoți din bagajul de mână. Dezbraci și haina de pe tine și o pui în coș. Tava de plastic și bagajul de mână vor trece prin scanner. La fel și tu, prin poarta speciala. 

După security, ți se va controla pașaportul, cartea de identitate și boarding pass-ul. Până la îmbarcare mai ai și timp să arunci un ochi în duty free și, eventual, să cumperi ceva, dacă îți face cu ochiul – băuturi, parfumuri, dulciuri, obiecte de artizanat, bijuterii, ceasuri, cosmetice, etc.

Apoi parcursul firesc este la poarta de îmbarcare, unde va trebui să prezinți din nou actul de identitate și boarding pass-ul și ți se permite accesul în avion. Îmbarcarea se face la bridge (adică te urci direct în avion prin culoarul special care face legătura dintre aeronavă și aeroport) sau ajutată de autobuz, direct pe pistă. 

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Cum poți găti carnea de pui dacă ești la dietă

Articolul Urmator

4 sfaturi pentru gestionarea unui credit imobiliar cu succes

Cele mai populare