Cum alegi covorul potrivit pentru dormitor?

Dormitorul este spațiul destinat odihnei și relaxării, iar asta depinde în bună măsură și de modul în care știi să ți-l amenajezi. Covorul reprezintă o piesă importantă în decorul dormitorului, rolul său fiind și unul practic, nu doar strict decorativ. Un somn odihnitor este influențat și de covorul pe care ți-l alegi pentru această cameră, iar în cele ce urmează îți arătăm care sunt lucrurile esențiale de care trebuie să ții cont.

Dimensiunea

În cazul dormitoarelor, sunt recomandate covoarele mari, care să acopere în cea mai mare parte pardoseala. Evident, când te duci să-ți cumperi un astfel de covor, prima grijă este să măsori dimensiunile camerei, pentru a ști către ce să te orientezi.

O a doua regulă este să ții seama de elementele de mobilier caracteristice dormitorului, respectiv patul dulapul și noptierele de la capul patului. Astfel, lungimea covorului ar trebui să o depășească pe cea a patului, iar în lățime să fie mai mare decât lățimea patului la care se adaugă noptierele. Astfel patul și noptierele trebuie să se afle integral pe covor, în timp ce dulapul poate fi tot integral sau doar cu partea din față, Important e ca între aceste elemente de mobilier să nu existe spații cu parchetul la vedere.

Culoarea

Acest aspect are un rol important în  crearea unei atmosfere liniștitoare, care trebuie să fie caracteristică unui dormitor. Culorile ne pot influența diferite stări, așa că nuanțele din dormitor trebuie să inducă o stare de calm și relaxare. De aceea culorile calde și în tonuri aprinse cum ar fi roșul, portocaliul, galbenul nu sunt recomandate pentru un covor de dormitor. Acestea merg mai degrabă în living sau camera copilului, în timp de pentru dormitor se recomandă albastrul pal, griul, maroniul sau cremul. Bineînțeles nu este obligatoriu să îți alegi un covor într-o singură culoare, dar ideal ar fi ca acestea să fie nuanțele preponderente.

Materialul

Dormitorul nu este o cameră în care îți petreci întreaga zi și chiar dacă se întâmplă să ai chef să lenevești, vei petrece cea mai mare parte timpului în pat, nu plimbându-te prin cameră. Așadar, nu este neapărat nevoie de un covor dintr-un material care să reziste foarte bine la „frecuș”, mult mai important fiind confortul pe care ți-l asigură.

Lâna este materialul perfect pentru un covor de dormitor, având toate calitățile necesare pentru un astfel de spațiu. Este moale și plăcută la atingere, exact așa cum vrei să simți sub picioare la prima oră, când te dai jos din pat. În plus, asigură și o bună izolație termică și absoarbe zgomotul, iar în condițiile de utilizare specifice unui dormitor, rezistă foarte bine în timp.

Mai poți opta pentru un covor din amestec de lână și fibre de poliamidă sau poliester, cu calități apropiate de cele ale covoarelor din lână 100%.

De asemenea, pe piață mai sunt disponibile covoare pentru dormitor la preț avantajos fabricate din fibre sintetice de polipropilenă, poliamidă sau poliester.

Designul

Și la acest capitol, covorul trebuie să respecte regula pe care o menționam mai sus, referitoare la crearea unei atmosfere odihnitoare și reconfortante.

Poți alege un covor simplu, într-o singură nuanță sau un covor cu model ori diferite motive. Acestea nu trebuie să fie stridente și să nu contrasteze cu celelalte nuanțe care predomină în încăpere. Un mod prin care un covor se poate încadra foarte bine în peisaj este includerea în paleta sa coloristică a nuanței în care sunt zugrăviți pereții. De asemenea un efect plăcut îl vor avea și culorile care să contrasteze cu nuanța pereților sau cele în nuanțe complementare.

În concluzie, proverbul „Cum iți așterni, așa dormi” este valabil și în cazul alegerii covorului pentru dormitor, care îți poate influența calitatea somnului, chiar dacă nu își servește drept așternut.

Articolul Anterior

Cum au apărut și cum se poartă cizmele Moon Boot

Articolul Urmator

Consulta cărţile de astrologie şi numerologie pentru a învăţa să “citeşti” oamenii şi să te autocunoşti

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *