Ce beneficii aduce consumul de ulei de oregano? Ce tratează şi cum poate fi folosit?

Consumul de ulei de oregano este din ce în ce mai recomandat atât de către nutriționiști, cât şi de medicii specialişti. Uleiul de oregano este net superior comparativ cu alte uleiuri recomandate de nutriţionişti și medici specialişti pentru că are rolul de a combate orice infecţie şi are o acţiune antioxidantă net superioară unor fructe şi legume.

Avantajele consumului de ulei de oregano

Consumul de ulei de oregano aduce numeroase beneficii utilizatorilor, printre care:

  • combaterea infecţiilor bacteriene, virale, fungice sau de natură parazitară;
  • tratarea infecţiilor pulmonare şi urinare dacă este consumat în tandem cu medicamentele alopate;
  • tratarea candidozei şi micozelor, infecţiilor cutanate şi iritaţiilor scalpului;
  • tratarea răcelilor, rinitelor, bronşitelor şi sinuzitelor;
  • efect expectorant şi decongestionant, care ajută la eliminarea mucusului şi la eliberarea căilor respiratorii;
  • proprietăţi antioxidante remarcabile;
  • restabilirea digestiei, calmarea durerilor stomacale;
  • întărirea sistemului imunitar;
  • creşterea flexibilităţii musculare şi articulare;
  • îmbunătăţirea respiraţiei şi sănătăţii tractului respirator.

Uleiul de oregano ajută persoanele care doresc să piardă în greutate

Uleiul de oregano sălbatic are proprietatea incredibilă de a ajuta la pierderea în greutate pentru persoanele care doresc să slăbească. Pe lângă reputaţia de a întări sistemul imunitar şi de a preveni infecţiile, uleiul de oregano are proprietatea de a elimina grăsimea corporală nedorită. Acesta are un ingredient activ, carvacrol, cu rolul de a modula genele şi de a reduce iritarea din ţesutul adipos alb.

Digestia bună asigurată de consumul de ulei de oregano periodic este determinată de curăţarea completă a tractului digestiv, de stimularea fluxului bilei şi de a spori procesul digestiv.

Uleiul de oregano combate problemele de prostată

Cele mai citite articole

Prostatita este una din cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă bărbaţii. De aceea, consumul de ulei de oregano are acţiuni dovedite în ceea ce priveşte combaterea prostatitei şi tratarea infecţiilor prostatei, ale vezicii urinare şi tractului urinar.

De asemenea, timolul din oregano este un antibacterian aproape la fel de puternic ca şi carvacrolul, un antifungic eficient şi un antiparazitar foarte bun, având o activitate antiinflamatoare prin inhibarea producerii şi eliberarea de histamina şi alte substanţe inflamatorii.

Efect antiparazitar, antibiotic, antifungic, antiseptic şi antiviral într-un singur produs – uleiul de oregano

Uleiul de oregano are un puternic efect antibiotic şi antiseptic, tratând cu succes infecţiile danturii şi gingiei şi ajutând la împrospătarea respiraţiei şi la curăţarea cavităţii bucale.

În plus, uleiul de oregano are un puternic efect antifungic care îl ajută să distrugă infecţiile de tip fungic de tip candida sau ciupercile unghiilor.

Proprietăţile antivirale ale uleiului de oregano fac referire la ameliorarea bolilor de natură virală de tip răceli sau herpesuri, iar faptul că simptomele dispar de la primele administrări ale picăturilor de oregano sălbatic arată utilizatorilor cât de puternic este acest remediu naturist.

Cele mai citite articole

Share your love