Accesorizarea în sezonul de iarnă? Pentru ce bijuterii optezi?

Odată cu sosirea sezonului de iarnă, preferințele în ceea ce privește bijuteriile prețioase purtate se schimbă. Unele dintre cele mai frumoase și așteptate evenimente din timpul anului sunt chiar cele de la finalul său, Crăciunul și Revelionul. Cine nu își dorește să strălucească și la propriu, și la figurat, în cadrul acestor evenimente importante? Și nu numai atunci, ci și în restul sezonului rece.

Femeile care vor să afle trucuri interesante despre cum să își accesorizeze ținutele vestimentare în timpul sezonului rece pot citi în continuare pentru a afla ce spun experții. Principalele bijuterii din aur care pot fi folosite cu încredere în această perioadă pot fi:

  • Perlele

Un colier din perle este bijuteria potrivită pentru sezonul rece. Eleganță, rafinament, delicatețe sunt câteva dintre calitățile pe care o astfel de bijuterie le îndeplinește fără nicio problemă atunci când este așezat la gâtul unei doamne sau domnișoare. La fel ca diamantele sau cristalele, acestea atrag cu succes toate privirile. 

  • Broșele cu design special

În timpul sezonului rece, broșele îndeplinesc atât rolul estetic, cât și pe cel practic. Pot fi folosite pentru a închide paltonul sau cardiganul care nu are niciun sistem de închidere. De asemenea, pot fi purtate în diverse locuri ale ținutei, cum ar fi eșarfa, geanta sau chiar clasicul în piept, pentru un plus de strălucire și eleganță. 

  • Pandantivele din aur

Cele mai citite articole

Atât lanțurile, cât și brățările cu pandantive au început să capete o popularitate ridicată în prezent, datorită plusului de farmec pe care îl aduc ținutei vestimentare. Astfel, se poate opta pentru o ținută simplă, monocromă, la care se adaugă lanțuri sau brățări cu pandantive cât mai deosebite. 

  • Cercei stil candelabru

Cerceii în stil candelabru fac senzație mai ales în cadrul petrecerilor de Crăciun și Revelion, atrăgând imediat atenția. Se recomandă cerceii realizați din aur alb în componența cărora se află și diamante naturale, o podoabă de-a dreptul atractivă și potrivită pentru sărbătorile de iarnă. Se asortează de minune la o rochie cu paiete, dar și la un costum realizat din două piese.

  • Seturi de bijuterii 

Seturile de bijuterii intră foarte mult în atenția doamnelor și domnișoarelor, care își doresc să se bucure de un aspect impecabil de sărbători. Cele mai multe dintre acestea conțin cercei, lănțișoare și brățări, care pot fi asortate la ținuta vestimentară și care creează senzația de simetrie și unitate. Aceasta este una și dintre cele mai bune alegeri de cadou. 

Cu alte cuvinte, sezonul sărbătorilor de iarnă este unul care îndeamnă la purtarea bijuteriilor prețioase cât mai strălucitoare, capabile să scoată din anonimat orice tip de ținută. 

Cele mai citite articole

Share your love