Bucătărie elegantă: 5 idei de amenajare

O bucătărie nu trebuie doar să dispună de spațiul și iluminarea adecvate, necesare optimizării diferitelor activități care se petrec într-o astfel de încăpere (gătitul, servitul mesei etc.), ci trebuie și să fie o încăpere elegantă, amenajată într-un stil primitor și cât mai prietenos posibil. 

Deși uneori se dovedește a fi greu de întreținut și gestionat, bucătăria este una dintre cele mai importante anexe ale unei locuințe, iar bugetul amenajării unei astfel de încăperi poate fi unul destul de mare. Iată câteva idei de amenajare care ți-ar putea fi utile atunci când vrei să-ți transformi bucătăria într-un loc elegant și rafinat:

1.Regula triunghiului

Încă actuală, aceasta definește amplasarea optimă în spațiu a celor trei elemente principale din bucătărie: aragazul sau plita de gătit, frigiderul și chiuveta sau mașina de spălat vase. Regula presupune ca aceste trei obiecte, aferente celor 3 zone de activitate din bucătărie, să fie amplasate în fiecare vârf al unui triunghi. 

Astfel, îți garantezi nu doar comoditatea simplificării situațiilor în care gătești, ci și un spațiu mai deschis și amplu de lucru. Totul te ajută să maximizezi în același timp posibilitatea de a te deplasa fără probleme în bucătăria ta. 

2. Scaunele și masa potrivite

Aspectul elegant al bucătăriei poate fi compromis de obiectele de mobilier nepotrivite, fie că sunt în vogă sau demodate. 

Încearcă să renunți la trenduri și să le alegi doar pe cele care completează imaginea de ansamblu a bucătăriei tale. Mizează pe un mobilier practic, confortabil și elegant: de la o masă extensibilă ușor de întreținut și curățat, până la scaune de bucătărie tapitate cu catifea.

3. Blatul de bucătărie potrivit

Blatul de bucătărie reprezintă unul dintre cele mai contrastante elemente dintr-o astfel de încăpere. Asigură-te că designul, culoarea și materialul din care este fabricat se potrivesc cromatic nu doar cu faianța sau gresia de interior folosită, ci și cu celelalte părți componente ale bucătăriei tale. 

Încearcă să mizezi pe minimalism și pe simplitate – deși cel mai greu de realizat, minimalismul reprezintă una dintre cele mai populare alegeri în materie de design.

4. Simetria

Pe cât posibil, încearcă să-ți aranjezi ustensilele, borcanele cu condimente, ghivecele cu flori și toată aparatura de bucătărie într-un mod cât mai simetric și practic. 

Renunță la ce este suplimentar, nepractic, greu de folosit și stabilește-ți un plafon înainte de a-ți achiziționa alte articole de bucătărie. Cel mai adesea, acestea doar îți vor îngreuna munca și îți vor sta în cale.

5. Iluminarea potrivită

Indiferent de încăpere, calitatea luminii va scoate întotdeauna în evidență chiar și cele mai mici trăsături ale acesteia. De aceea, asigură-te că alegi tipul corespunzător de iluminare raportându-te la design-ul ales pentru amenajarea bucătăriei. 

Dacă ai o bucătărie mai colorată, cu mobilier fabricat predominant din lemn, alege o lumină caldă. Totuși dacă bucătăria ta este minimalistă, chiar monocromatică sau bicromatică, cu mobilier din metal sau marmură, o lumină rece îi va potența caracteristicile.

Acestea sunt doar câteva idei practice cu privire la cum îți poți amenaja bucătăria urmând niște pași simpli. Aceasta se poate transforma rapid într-o încăpere elegantă și primitoare, în care te vei simți la fel de confortabil ca în orice altă cameră din locuința ta. Bineînțeles, poți întotdeauna să apelezi la un designer de interior pentru a-ți transforma bucătăria într-un spațiu într-adevăr așa cum ți-ai dorit întotdeauna.

Articolul Anterior

Cum alegi cromatica locuintei pentru fiecare camera

Articolul Urmator

Te pregătești de renovarea casei? Iată 5 sfaturi ce îți vor fi de mare ajutor!

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *