Care sunt cele mai bune materiale pentru ținutele de iarnă

Hainele de iarnă trebuie să fie mereu alese sub semnul confortului, dar asta nu înseamnă că frigul te va împiedica să porți ținute moderne și să ai un look care să te scoată în evidență. Cum le alegi și ce trebuie să știi în materie de materiale specifice sezonului rece? Prima regulă este să pui preț pe calitatea țesăturilor. Un pulover din lână te va proteja de temperaturile scăzute, iar o geacă impermeabilă nu va permite ploii sau umezelii din atmosferă să-ți creeze senzație de disconfort. În funcție de locul în care mergi și de activitățile pe care le desfășori ai nevoie de haine realizate din materiale care să-ți țină de cald și, în același timp, să nu fie prea groase astfel încât să nu te poți mișca. 

Pielea se simte cel mai confortabil în materiale naturale, precum bumbacul, însă trebuie să știi că la munte, de exemplu, sau atunci când faci sport în aer liber, această țesătură va absorbi transpirația corpului și vei avea permanent senzația de rece. Acesta este motivul pentru care, în acest caz, e indicat să porți haine din sintetic, precum poliester. 

Iată care sunt cele mai bune materiale pentru ținutele de iarnă, în funcție de activitățile pe care le ai: 

Pulovere din lână

Lâna este poate cea mai călduroasă țesătură naturală, așa că din garderoba ta nu pot lipsi puloverele sau cardiganele, pe care sa le asortezi la ținute casual, cu jeanși sau pantaloni. În cazul doamnelor și domnișoarelor, o fustă plisată, purtată cu ciorapi și cizme lungi, la care să se adauge un palton cambrat, reprezintă un outfit ideal de îmbrăcat la o ieșire în oraș cu prietenii. Atenție la felul în care se curăță articolele vestimentare din lână, căci acest material se strânge la apă caldă. Spălarea se va face doar la programul de lână al mașinii de spălat sau la cel pentru haine delicate, cu apă rece sau la maximum 30 de grade.

Geci matlasate sau din material impermeabil

Cele mai citite articole

În ceea ce privește gecile, atât de practice în sezonul rece, materialele din care sunt confecționate ar trebui să fie de preferat impermeabile, pentru a te feri de umezeală. Extrem de călduroase sunt și cele din fâș, mai ales dacă au la interior puf de gâscă sau rață. De asemenea, jachetele matlasate sunt potrivite pentru sezonul de iarnă. 

Bluze din materiale călduroase

Indiferent că mergi la munte sau la o plimbare în aer liber, poartă pe sub geacă, dar nu direct pe piele, ci peste un tricou, o jachetă pufoasă, extrem de călduroasă. De exemplu, un hanorac polar cu glugă pentru bărbați merge de minune cu o pereche de jeanși și niște ghete sport. În cazul femeilor, bluza polar poate fi purtată inclusiv pe sub un palton oversized, îmbinând astfel mai multe stiluri, casual elegant și  sport.

Stofa – la paltoane, pantaloni sau fuste 

Și stofa este unul dintre materialele pe care n-ar trebui să le eviți în sezonul de iarnă. Poartă fuste, rochii, pantaloni sau paltoane căptușite, mai ales că obișnuiești să te îmbraci office la birou. Pentru domni, stofa este ideală la sacouri sau pantaloni.

Materiale sintetice pentru primul strat de haine atunci când faci sport 

Frigul nu ar trebui să te împiedice să faci mișcare periodic, astfel încât să ai un stil de viață sănătos. Sportul în aer liber iarna presupune însă un echipament adecvat, iar primul strat de haine, cel care intră în contact direct cu pielea ar trebui să fie dintr-un material sintetic. Explicația vine din faptul că atunci când depui efort, corpul transpiră, iar un astfel de obiect vestimentar are menirea de a nu absorbi transpirația, pentru a nu crea senzația permanentă de ud, respectiv de frig.

Iarna nu înseamnă să pui cât mai multe haine pe tine în așa fel încât să nu simți disconfortul dat de frigul de afară, ci să alegi materialele potrivite care să-ți țină de cald. Alege haine moderne din țesături de calitate, adecvate activităților tale zilnice.

Cele mai citite articole

Share your love