Câte tipuri de iluminare există?

Modul în care este iluminată o casă sau doar o încăpere depinde, înainte de toate, de anumite caracteristici sau scopuri care definesc spațiul respectiv. Niciodată nu se vor potrivit aceleași variante de iluminat pentru două spații diferite, mai ales dacă în ecuație intervin și gusturile personale ale fiecăruia sau nevoile avute. Din acest punct de vedere, există mai multe tipuri de iluminat din care poți alege.

Iluminatul general

Funcția acestui tip de iluminat este aceea de a lumina întreaga cameră. Este vorba despre principala sursă de lumină pe care o aprinzi înainte de toate atunci când intri într-o cameră, iar funcția sa este dată de iluminarea suficientă a încăperii astfel încât să ne putem deplasa dintr-o parte în alta a camerei fără a bâjbâi pe întuneric. De regulă, este vorba despre o lumină nu foarte puternică, pentru a nu fi orbiți atunci când pătrundem într-o camera respectivă. Pentru a realiza acest tip de iluminat, pot fi alese corpurile de iluminat plasate pe plafon, precum cele suspendate, candelabrele sau plafonierele. Și un corp de iluminat așezat pe podea poate face același lucru, dar din moment ce iluminarea oferită de acesta este una indirectă, această alegere se dovedește de multe ori ineficientă.

Iluminarea directă și iluminarea indirectă

Iluminarea directă este reprezentată de lumina proiectată direct de la corpul de iluminat către zona care trebuie iluminată. Acest tip de iluminat are avantajul de a avea o eficiență crescută, însă poate fi și o sursă de suprailuminare care creează un contrast prea mare. Pentru a evita disconfortul din acest punct de vedere, este recomandat a se evita plasarea unui corp de iluminat în câmpul vizual și înlocuirea lui cu un corp de iluminat suspendat sau cu unul care oferă lumină difuză, astfel încât lumina percepută să fie una mai blândă și cât se poate de omogenă în toată camera. Iluminatul direct este utilizat pe scară largă mai ales pentru iluminarea unei anumite zone de lucru și se poate realiza cu o lampă de birou, spoturi încastrate în bucătărie pentru iluminarea blatului de lucru sau alte asemenea corpuri care pot fi achiziționate de la magazin de corpuri de iluminat în Brașov.

În ceea ce privește lumina indirectă, este vorba despre o suprafață intermediară care va fi utilizată pe post de reflector între sursa de lumină și zona de iluminat. De exemplu, poate fi proiectată lumina unei veioze pe tavan. În acest caz, riscurile de orbire din cauza luminii puternice sunt limitate, este pierdută eficiența, dar este favorizată lumina ambientală, de creare a unei dispoziții plăcute.

Iluminatul mixt

Acest tip de iluminat combină iluminarea directă și cea indirectă într-o singură sursă de lumină. Un exemplu comun în acest sens este lampa cu umbră, unde aproximativ 60% din lumină este proiectată în jos (iluminare directă) și 40% către tavan (iluminare indirectă).

Iluminarea direcțională

Aceasta este folosită pentru a evidenția un anume obiect sau pentru a ilumina o zonă de lucru anume. Aceasta se poate realiza cu ajutorul unui spot, a unei lămpi de birou unde fasciculul este focalizat strict pe zona de iluminat.   

Articolul Anterior

Structuri metalice pentru construcții moderne

Articolul Urmator

O cameră spion sau o cameră de supraveghere wireless?

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *