Cum te pregătești pentru un interviu de angajare

Ai primit mult așteptatul telefon de la departamentul HR al unei companii la care ai aplicat pentru un job și ai fost invitat la interviu? Înseamnă că trebuie să te pregătești cum se cuvine dacă vrei să teci testul cu brio. Întâlnirea cu un recrutor reprezintă primul pas spre obținerea locului de muncă și singura șansă de a-ți demonstra abilitățile, pasiunea și experiența, dacă este cazul, pentru domeniul respectiv. Fie că ești la început de carieră sau ai deja câțiva ani în câmpul muncii și există posibilitatea de a obține un job mai bun, interviul de angajare poate fi un real eșec dacă nu îi acorzi atenția necesară. Află mai departe tot ce trebuie să știi ca să impresionezi intervievatorul chiar de la începutul discuției.

Asigură-te că poți ajunge la timp

Primul lucru important pe care trebuie să-l iei în considerare ca să-ți crești șansele de a obține jobul dorit este să ajungi la timp la întâlnire. Ba mai mult, nu te prezenta fix la ora stabilită, ci încearcă să ajungi mai devreme cu 10 minute înainte de interviu, însă nu mai mult de atât. Punctualitatea este primul semn care îi indică angajatorului cât de responsabil și serios ești cu privire la viitorul job. Dacă știi că ai astfel de probleme, cu cel puțin o săptămână înainte de interviu fă-ți un obicei din a ajunge la timp oriunde ai nevoie. În cazul în care este vorba despre un interviu online, descarcă aplicația respectivă cu ceva timp înainte și învață cum să o folosești pentru a nu întâmpina niciun fel de probleme la interviul virtual.

Ia în calcul o ținută adecvată

Pe lângă punctualitate, un alt lucru ce va vorbi despre tine fără ca tu să spui vreun cuvânt este felul în care ești îmbrăcat. O ținută adecvată înseamnă respect față de tine, dar și față de companie. Prin urmare, pregătește-ți haine simple, adecvate și de bun gust. Pentru un interviu nu este indicată o ținută stridentă sau sumară, însă în același timp și una prea corporatistă și rigidă poate da impresia de exagerare. Ține cont de profilul societății, mai ales că nu te poți îmbrăca la fel pentru interviul de la o bancă și unul de la o agenție de marketing.

Fă o scurtă documentare despre companie

Înainte de a participa la un interviu de angajare este recomandat să afli cât mai multe informații despre activitatea companiei, oportunitățile din cadrul acesteia, industrie, mediu de lucru sau momente cheie din istoria acesteia. Ai grijă să știi ce este cultura organizațională și pe ce valori, tradiții și credințe se bazează societatea ca să poți răspunde cât mai corect unor posibile întrebări primite în cadrul interviului. Reține toate detaliile importante și surprinde-ți plăcut recrutorul cu câteva răspunsuri sau chiar întrebări inteligente care să-i ofere o bună indicație despre gradul tău de motivare și interes față de job.

Lucrează la atitudinea ta

Deși este perfect normal să fii emoționat înainte de un interviu de angajare, trebuie să-ți schimbi modul de gândire înainte de întâlnirea cu recrutorul. Dacă vei petrece ore în șir gândindu-te la ceea ce ar putea merge prost cu siguranță vei face greșeli sau nu vei reuși să fii prea convingător. Un interviu de probă cu un prieten ori cineva din familie te poate ajuta să identifici care sunt punctele tale forte și să afli unde mai ai de lucrat. Încearcă să-ți construiești o atitudine relaxată, pozitivă, să fii încrezător și cu gândul că totul va fi bine. Ai grijă și la limbajul nonverbal, amintește-ți să zâmbești și să dai aprobator din cap atunci când angajatorul vorbește și cu siguranță vei da dovadă de profesionalism.

Pregătește-ți argumente și răspunsuri la întrebări

Pentru orice angajator este important să înțeleagă ce avantaje poți aduce organizației sale și de ce ar trebui să te aleagă pe tine în favoarea altui candidat. Indiferent dacă ai sau nu experiență în muncă, trebuie să-ți concentrezi atenția pe atuurile tale și să argumentezi de ce poți face față responsabilităților postului. De asemenea, gândește-te ce ai putea răspunde și la întrebările standard ale recrutorilor, ca de exemplu “De ce îți dorești acest job”, “Ce plănuiești să faci în următorii cinci ani”, “Care este cea mai mare realizare a ta de până acum”, “Cum faci față stresului și presiunii” sau “Care sunt așteptările tale salariale”. Chiar dacă poți fi luat prin surprindere de multe întrebări, încearcă să ai răspunsurile potrivite pentru cele pe care intuiești că ți le va adresa angajatorul.

Procesul de recrutare diferă de la o companie la alta, însă anumite aspecte sunt identice, iar interviul de angajare încă reprezintă cel mai important pas în obținerea unui job. Încearcă să te pregătești cât mai bine pentru discuția cu potențialul angajator dacă vrei să-ți mărești șansele de a avea un nou loc de muncă.

Articolul Anterior

3 accesorii auto care nu ar trebui să-ți lipsească în vacanța de iarnă

Articolul Urmator

5 sfaturi practice pentru un dormitor confortabil

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *