Fără dar și poate, garoafele sunt unele dintre cele mai cunoscute flori. Crescute în grădini, ținute în ghiveci, folosite în buchete de flori, aranjamente florale sau cosuri cu flori, garoafele rămân flori apreciate de foarte multă lume. Datorită aspectului dantelat, al parfumului discret, al longevității florii și al semnificațiilor, garoafele sunt nelipsite din florării.
Majoritatea oamenilor se mulțumesc doar să le admire și puțini știu care sunt adevăratele semnificații și istoria lor. Despre asta vom vorbi noi astăzi, în acest articol.
Mica istorie a garoafei
Denumirea ştiinţifică a garoafei (dată de botanistul grec Theophrastus) este Dianthus, denumire ce vine de la cuvintele greceşti „Dios” şi „anthos”, ceea ce înseamnă „floarea zeilor” sau „floarea divină”. Tocmai de aceea, în unele culturi garoafa era considerată sacră şi , în consecinţă, era folosită în ghirlande de flori la ceremoniile sacre.
În epoca victoriană, când florile erau un adevărat mesager, garoafele erau florile sentimentelor puternice, ale afecţiunii şi dragostei. În funcţie de culoare, garoafele aveau semnificaţii diferite.
Astăzi, reprezentand caritatea și dragostea, garoafa este simbolul național al Sloveniei și al Spaniei. În 1907 , garoafa roz a devenit un simbol pentru ziua mamei , sărbătorită în Canada și SUA , în cea de-a doua duminică a lunii mai.
Cele mai citite articole
Peste tot în lume, garoafa este considerată a fi floarea reprezentativă pentru luna Ianuarie.
Semnificațiile garoafelor
Semnificațiile comune ale tuturor garoafelor sunt iubirea și afecțiune, iar în funcție de culoarea pe care o au ele au și semnificații distincte:
- Garoafele roșii semnifică dragoste profundă și admirație
- Cele albe semnifică dragoste pură și mult noroc.
- Garoafele roz semnifică iubirea unei mame.
- Cele galbene semnifică dezamăgire sau respingere.
- Garoafele violet reprezintă capriciu.
- Cele dungate reprezintă respingere sau regret.
În diferite țări ale lumii, garoafele au și alte valențe, precum:
- În amintirea președintelui William McKinley, în 1904 statul Ohio a ales garoafa roșie ca floare națională datorită faptului că președintele purta întotdeauna la haină o garoafă roșie.
- Garoafa roșie este purtata de către austrieci și italieni cu ocazia zilei de 1 Mai, aceasta simbolizand mișcarea muncitorească.
- La Universitatea Oxford, garoafele sunt purtate în mod tradițional la toate examenele: garoafe albe la primul examen, roz la examenele de mijloc și garoafe roșii la examenul final.
- Garoafa este floarea zilei de naștere a persoanelor născute în ianuarie.
- Garoafele sunt pe locul al doilea ca popularitate la categoria florilor tăiate, după trandafiri.
- În Coreea de Sud, garoafele roșii și roz sunt folosite de către copii pentru a-și arăta iubirea și recunoștința față de părinți de Ziua Părinților
Întrebuințarea garoafelor nu se oprește aici. Acestea pot fi folosite în bucătărie unde oferă gusturi dulci sau ușor picante, în funcție de soiul lor. Totodată, garoafele sunt folosite și în diferite rețete de prăjituri, în combinație cu brânzeturile fine, cu salatele sau cu pastele. De asemenea, din arta decorării obiectelor garoafele fac parte încă din cele mai vechi timpuri.
Dacă ai o persoană importantă în viața ta, născută în luna ianuarie, oferă-i în dar buchete de flori ambalate cu grija de la Maison D’or care să conțină garoafe.