Iustin Paraschiv și Grupul Carmistin au decis ca să facă translarea către energia verde și de aceea investesc o sumă importantă în centrale fotovoltaice care să conducă la o autonomie energetică.
Acestea vor fi realizate folosindu-se nu mai puțin de 10.500 de panouri fotovoltaice, care vor deține o capacitate de 4,5 MW și urmează a fi montate pe 18 amplasamente inteligent alese ale holdingului agroindustrial Carmistin.
Trebuie reamintit că activitatea agricolă a grupului se întinde peste 5.000 de ha de teren arabil pe care sunt cultivate cereale. Nu trebuie să uităm că mai există și o fabrică de nutrețuri combinate, 3 unități de depozitare cereale, 18 ferme de păsări, 2 abatoare, 7 ferme de creștere a porcilor și una de creștere a bovinelor, dar și o rețea importantă de 36 de magazine proprii pentru comercializarea cărnii și a produselor din carne.
Motivul pentru care holdingul amintit, prin firma Axell Green Energy, parte din Grupul Carmistin, vizează construirea și instalarea unor centrale fotovoltaice pentru o parte din locațiile sale este obținerea unei autonomii energetice cât mai ridicate în viitorul apropiat.
Crizele ce au copleșit firmele românești în ultima vreme au avut și ele importanța lor și au grăbit pasul pe care până la urmă era obligatoriu să îl facă și Carmistin și Iustin Paraschiv în contextul global în care sustenabilitatea, dezvoltarea durabilă, începe să capete o însemnătate tot mai mare.
Tema încălzirii globale a fost și este discutată intens de zeci și zeci de ani. A căpătat o dimensiune globală în momentul în care și politicienii au început să vorbească despre asta. Cu toate acestea, oamenii de știință sunt îngrijorați de această problemă încă din 1827, an când pentru prima dată, datorită cunoștințelor acumulate, a fost descris efectul de seră. Motivul pentru această stare de lucruri este în mod clar procesul de industrializare globală, creșterea constantă a producției și, în consecință, o creștere exponențială a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Ce este amprenta de carbon?
Cele mai citite articole
Conform oamenilor de știință mondiali, dacă nu ar exista deloc un efect de seră pe Terra, temperatura medie anuală pe Pământ ar fi sub zero grade Celsius. Problema este că în ultimele decenii, efectul de seră a devenit din ce în ce mai pronunțat din cauza noxelor care absorb căldura și o mențin în atmosfera planetei.
O amprentă de carbon este, într-o definiție simplistă, un grup de emisii care au fost generate într-un fel sau altul de o ființă, obiect sau de o activitate. Până și la fiecare expirație eliberăm dioxid de carbon, precum alte gaze cu efect de seră. Totuși, arderea combustibililor, activitățile diverse din industrie și agricultura reprezintă cel mai mare procentaj de gaze cu efect de seră care sunt emise în prezent în atmosferă.
Așadar, este imposibil să trăiești și să faci orice activitate pe Pământ fără ca să nu lași, conștient sau nu, o amprentă de carbon mai mică sau mai mare.
Amprenta de carbon a unei afaceri este astfel calculată pentru a evidenția cum sunt cheltuite energia și alte resurse utilizate și reflectă impactul activităților business-ului respectiv asupra mediului. Atunci când aceste informații sunt cunoscute și înțelese corect se poate găsi mai ușor și calea de reducere a impactului negativ pe care amprenta de carbon îl exercită asupra naturii.
Cum se calculează amprenta de carbon a unei companii?
Există trei categorii pentru evaluarea nivelului de emisii nocive:
- emisii directe de gaze cu efect de seră (apar atunci când combustibilul este ars chiar de companie);
- emisii indirecte de energie (apar atunci când o companie cumpără energie electrică);
- alte emisii (luând în considerare cantitatea de energie cheltuită pentru producție, logistică, vânzări ale produselor companiei).
Amprenta de carbon a companiei poate fi gestionată prin măsuri speciale. Companiile folosesc, de asemenea, calculele amprentei de carbon pentru:
- a-și evidenția produsele pe piață;
- a-și informa consumatorii;
- pentru a-și crește atractivitatea investițiilor și competitivitatea.
Astfel de companii, precum este și holdingul românesc Carmistin, condus de Iustin Paraschiv, primesc mai multă rentabilitate a investiției decât cele care nu sunt implicate în problema spinoasă a schimbărilor climatice.