Reguli de igienă dentară pentru dinți frumoși și sănătoși

Dantura este asemănătoare unei cărți de vizită a fiecărei persoane. În același timp, de sănătatea danturii depinde sănătatea întregului organism. În acest articol poți afla câteva sfaturi practice despre cum să îți îngrijești dantura pentru ca vizitele la dentist să rămână doar controale de rutină.

Periază dinții de două ori pe zi

Sigur ai auzit și tu spoturile acelea de informare despre cum să te speli pe dinți de cel puțin două ori pe zi. După mese și după gustări poți să clătești bine gura cu apă curată, pentru îndepărtarea eventualelor resturi alimentare. Periajul după fiecare masă este contraindicat din cauza permeabilizării temporare a smalțului, care poate fi afectat de acțiunea mecanică a periuței de dinți. 

Ține cont de particularitățile igienei dentare pentru purtătorii de aparat, dacă te numeri printre aceștia. Medicul ortodont îți va oferi, cu siguranță, informații complete despre atenția deosebită pe care trebuie să o acorzi igienei dentare. 

Un periaj corect este esențial

Sigur, majoritatea dintre noi ne spălăm pe dinți de două ori pe zi, dar o facem corect? Specialiștii recomandă utilizarea unei periuțe de dinți moi, care să nu rănească gingiile și să nu zgârie smalțul. 

În timpul periajului, periuța trebuie menținută într-un unghi de 45 de grade față de gingii. Mișcarea corectă este una circulară, aceasta fiind dovedită ca eficientă pentru îndepărtarea plăcii bacteriene.

În timpul periajului, trebuie acționat cu blândețe inclusiv asupra gingiilor: și ele sunt expuse resturilor alimentare, deci placa bacteriană se poate dezvolta și pe suprafața lor. 

Periajul trebuie efectuat cu blândețe, astfel încât să nu fie încurajată retracția gingivală. Fiecare periaj ar trebui să dureze minim 2 minute – preferabil 3. 

Folosește ața dentară

Conform opiniei specialiștilor, periajul îndepărtează doar aproximativ 50% din placa dentară. Pentru o bună igienă a spațiilor interdentare și a zonei de smalț aflată la limita gingiei, este necesară utilizarea aței dentare.

Fragmentul de ață dentară folosit trebuie să fie suficient de lung pentru a putea fi utilizat în mod confortabil. Pentru un plus de eficiență, ața dentară trebuie înfășurată în jurul unui deget, ceea ce îți conferă un plus de control asupra mișcării.

Fiecare dintre trebuie curățat cu atenție. Ața trebuie menținută într-o formă ușor curbată, asemănătoare literei C, pentru a pătrunde mai bine în toate zonele interdentare. 

Folosește irigatorul bucal

Irigatorul bucal este un dispozitiv cunoscut și sub denumirea de duș bucal. El creează un jet puternic de apă ce va fi direcționat către spațiile interdentare, suprafețele dinților și limita acestora cu gingia, pentru a completa acțiunea periajului și a îndepărta mai eficient placa bacteriană. 

Specialiștii au opinii împărțite în legătură cu utilizarea dușului bucal și a aței dentare: unii susțin că dușul bucal poate înlocui cu succes ața dentară, fiind mai confortabil de utilizat, alții sunt de părere că o repriză completă de igienă orală ar trebui să le includă pe ambele. 

Alege pasta de dinți potrivită

Există o mulțime de tipuri de pastă de dinți pe piață și o mulțime de teorii legate de utilizarea fluorului. În acest moment, lumea științifică este de părere că fluorul are un efect important împotriva apariției cariilor, prin urmare se recomandă alegerea unei paste de dinți cu fluor. 

Unele paste de dinți au un efect antimicrobian marcat, fiind recomandate de către medicul stomatolog în anumite patologii gingivale. Altele au un efect de albire – în cazul lor se recomandă prudență, deoarece microparticulele din compoziție pot afecta și smalțul. Cea ce mai bună metodă de a alege produsul potrivit este să discuți cu medicul tău stomatolog. 

Igiena orală este importantă atunci când vine vorba despre o dantură sănătoasă. Dar ea nu exclude vizitele periodice, bianuale, în cabinetul medicului dentist. Ai grijă de dinții tăi! 

Articolul Anterior

Cum alegi produse ortopedice de calitate? 4 criterii esențiale

Articolul Urmator

Află cum alegi un casino online

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *