Bucătăria mediteraneană constă într-un ansamblu de preparate din țări diferite, care au în comun ingrediente specifice spațiului mediteranean și tehnici de valorificare a acestora care au ca rezultat preparate ușoare și hrănitoare. Se consideră că bucătăria din jurul Mării Mediterane este una dintre cele mai sănătoase din lume, pentru că valorifică alimente pline de nutrienți, cum sunt uleiul de măsline, peștele și diferite soiuri de legume. Dincolo de aceste aspecte, preparatele din Italia, Grecia, Spania, sudul Franței, nordul Africii și Orientul Mijlociu cuceresc prin accesibilitatea metodelor de preparare. Este ușor chiar și pentru un începător să pregătească un fel de mâncare gustos, iar salatele sunt un exemplu elocvent în acest sens. De aceea, te invităm să descoperi 2 rețete de salate care au revoluționat bucătăria mediteraneană prin simplitate și gust.
Salată de smochine cu brânză de capră și rucola
Ingrediente
Smochinele sunt fructele reprezentative ale zonei mediteraneene, care impresionează prin cantitatea mare de zahăr și pulpa cărnoasă, ideală pentru deserturi, dar, și pentru salate. Este important ca smochinele să fie bine coapte, însă reține că aceste fructe „se trec“ repede, așa că gătește-le la scurt timp după ce le-ai cumpărat. În ceea ce privește rucola, cea tânără este mai potrivită, pentru că frunzele delicate se potrivesc perfect cu brânza de capră și consistența ei. Iată lista completă a ingredientelor:
- 50 g de miez de nucă;
- 15 g de ceapă tocată;
- 1 lingură de oțet balsamic;
- 1 linguriță de miere;
- 2 lingurițe de ulei de nucă sau ulei de măsline;
- 4 smochine mari:
- 100 g de rucola;
- 60 g de brânză de capră, mărunțită;
Mod de preparare
Coace nuca în cuptor, timp de 5-10 minute, până devine crocantă și începe să se coloreze. Cât timp se coc, pregătește vinegreta din ceapă, oțet, miere, sare și piper. Adaugă încet uleiul, amestecând, până devine ca o emulsie. Îndepărtează codițele smochinelor și taie-le în patru. În bolul de salată, pune rucola, nucile și jumătate din vinegretă. Așază smochinele deasupra și stropește-le cu restul de vinegretă. Adaugă brânza de capră fărâmițată și mănâncă salata imediat, pentru a te bucura de textura smochinelor, a rucolei și a celorlalte ingrediente. Dacă vrei ca salata să aibă și carne, pune deasupra și felii subțiri de prosciutto, copt la cuptor.
Salată de paste cu anghinare și roșii uscate
Ingrediente
Cele mai citite articole
Cu toții știm că pastele sunt potrivite în diverse tipuri de mâncare, dar, includerea lor într-o salată chiar a reprezentat un lucru revoluționar. Alături de o vinegretă bogată și aromată, miez de anghinare sotat, brânză Pecorino Romano, capere și roșii uscate, pastele se umplu de savoare. Cele mai potrivite pentru acest preparat sunt cele scurte, cum sunt penne, fusilli, orecchiette și gemelli. Dacă vrei să gătești această salată, ai nevoie de:
- 55 g de roșii uscate la soare, întregi;
- 30 g suc de lămâie;
- 2 căței de usturoi;
- 5 g muștar Dijon;
- 100 ml ulei de măsline;
- 5 g de frunze proaspete de oregano
- 500 g de paste
- 500 g miez de anghinare;
- 45 g capere;
- 55 g roșii uscate, tăiate subțiri;
- 15 g pătrunjel tocat;
- 6 g busuioc verde;
- 50 g brânză Pecorino Romano rasă;
- sare și piper negru măcinat, după gust
Mod de preparare
Începe cu prepararea vinegretei, care constă în amestecarea cu blenderul a roșiilor uscate întregi, a usturoiului, sucului de lămâie, muștarului, sării și piperului. Când este omogen, adaugă, treptat, uleiul de măsline, amestecând cu mixerul. Adaugă și frunzele de oregano și lasă vinegreta deoparte. Prepară pastele al dente și sotează anghinarea într-o tigaie, timp de 5-8 minute, până când capătă o nuanță aurie. Ia tigaia de pe foc și adaugă ceapa, caperele și roșiile uscate tăiate, amestecând. Finalizează preparatul amestecând pastele cu vinegreta, anghinarea sotată și ierburile aromatice. Asezonează cu sare și piper și servește la temperatura camerei.
Salatele sunt perfecte pentru zilele în care nu ai chef să petreci mult timp în bucătărie. Cele pe care ți le-am prezentat sunt delicioase, dar, există și altele cu specific mediteranean pe care le poți găti sau comanda direct acasă. Fă o comandă în Craiova, de exemplu, și te poți bucura de aromele Mediteranei la tine acasă.