Orice modificare a stării de sănătate poate avea impact asupra activității de zi cu zi și asupra calității vieții. Anumite patologii afectează cu precădere femeile și este important să le cunoști pentru a le putea preveni și identifica din timp. Citește în continuare și află care sunt cele mai întâlnite afecțiuni la femei.
Endometrioza
Țesutul endometrial este cel care căptușește în mod normal uterul. În caz de endometrioză, acest țesut crește și în alte zone din afara uterului, cel mai frecvent fiind afectate ovarele, trompele uterine, intestinele și vezica urinară. Creșterea anormală a țesutului endometrial provoacă simptome precum durere intensă, infertilitate și intensificarea sângerărilor menstruale. Unele femei nu prezintă niciun simptom și pot descoperi afecțiunea numai atunci când nu reușesc să rămână însărcinate.
Fibromul uterin
Fibroamele uterine sunt cele mai frecvente tumori benigne întâlnite la femeile aflate la vârsta fertilă. Deși cauzele fibromului uterin nu sunt pe deplin cunoscute, există o serie de factori de risc (de exemplu, rasa afro-americană și greutatea corporală excesivă) ce favorizează apariția acestor tumori. Printre simptomele provocate de fibroamele uterine se numără:
- intensificarea sângerărilor menstruale;
- sângerările în afara perioadei menstruale;
- creșterea frecvenței urinărilor;
- durerea de spate;
- durerea în timpul actului sexual;
- infertilitatea;
- imposibilitatea păstrării sarcinii sau declanșarea prematură a travaliului.
Cancerul de sân
Cancerul de sân reprezintă cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la femei și este asociat cu multipli factori de risc care variază de la vârsta înaintată și moștenirea genetică până la obezitate, fumat sau debutul timpuriu al menstruației (înainte de vârsta de 12 ani). Unii dintre acești factori pot fi gestionați prin schimbări ale stilului de viață, iar această abordare este esențială pentru scăderea riscului de a dezvolta cancer de sân.
Osteoporoza
Osteoporoza afectează structura și densitatea oaselor și favorizează apariția fracturilor chiar și în contextul unui impact minor sau moderat. Odată cu înaintarea în vârstă, riscul de osteoporoză crește, în special în rândul femeilor care ajung la menopauză, acestea fiind mai predispuse decât bărbații să dezvolte afecțiunea. În plus, deficitul de calciu și vitamina D reprezintă factori importanți de risc pentru apariția osteoporozei. De aceea, este important să te asiguri că beneficiezi de un aport corespunzător din dietă.
Depresia
Cele mai citite articole
Depresia este mai des întâlnită în rândul femeilor decât al bărbaților și poate afecta semnificativ funcționalitatea persoanei afectate. Uneori, depresia poate fi cauzată de schimbări hormonale (de exemplu, după naștere sau odată cu intrarea la menopauză). Printre factorii de risc incriminați în apariția depresiei se numără episoadele depresive anterioare, istoricul familial, abuzul de substanțe, evenimentele stresante etc.
În concluzie, există o serie de afecțiuni care apar mai frecvent la femei decât la bărbați, iar recunoașterea simptomelor generate de acestea este esențială pentru a le putea diagnostica și trata eficient. Dacă în ultimul timp te-ai confruntat cu vreun simptom neplăcut, ia legătura acum cu medicul tău pentru a te asigura că starea ta de sănătate este corespunzătoare.
Surse informative
“Common Reproductive Health Concerns for Women.” Centers for Disease Control and Prevention, Centers for Disease Control and , 27 Apr. 2018, www.cdc.gov/reproductivehealth/womensrh/healthconcerns.html.
Zamora, Dulce. “Top 5 Women’s Health Concerns.” WebMD, 18 Oct. 2010, www.webmd.com/women/features/5-top-female-health-concern.